Rezumat
Prezentul articol analizează principalele prevederi penale ale statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la prescripția în materie penală. Studiul examinează diferențele și similitudinile în ceea ce privește termenele de prescripție pentru diferite categorii de infracțiuni, precum și condițiile în care prescripția poate fi întreruptă sau suspendată. De asemenea, sunt analizate implicațiile practice ale acestor reglementări în contextul cooperării judiciare între statele membre, subliniind necesitatea armonizării legislative pentru a asigura aplicarea eficientă a dreptului penal în spațiul european.
Cuvinte cheie: prescripția penală, drept penal european, întreruperea termenului de prescripție, cooperare judiciară
1. Precizări introductive
Instituția prescripției penale a suscitat numeroase controverse în doctrina și practica judiciară din România ultimilor ani, fiind un subiect amplu dezbătut datorită complexității sale și impactului semnificativ asupra securității raporturilor juridice, dar mai ales datorită unui imperativ al societății, din ce în ce mai vocal, pentru o combatere efectivă a criminalității sub toate palierele sale. Principalele dileme și controverse au apărut în urma unor serii de decizii ale Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție și chiar ale Curții de Justiție ale Uniunii Europene, care au pus în discuție, printre altele, natura juridică a prescripției penale, (discutându-se dacă aceasta este o instituție de drept substanțial sau procedural), întreruperea prescripției penale ori modul de aplicare a legii penale mai favorabile în această materie. Astfel, deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022, care au stabilit inexistența instituției întreruperii prescripției penale în perioada aprilie 2018 și mai 2022, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 67/2022, care a stabilit că normele de întrerupere a prescripției sunt norme de drept penal substanțial, generând discuții aprinse legate de aplicarea principiului mitior lex, ori recentele decizii HP nr. 37/2024 și RIL nr. 16/2024, care au întărit decizia nr. 67/2022, au creat adevărate valuri de interpretarea și discuții aprinse, atât la nivelul specialiștilor dreptului penal, cât și la nivelul populației largi, interesată de “impunitatea aparentă” creată de aceste decizii. În fine, subiectul prescripției penale s-a extins la nivel european, hotărârea CJUE în Cauza C-107/23 și Ordonanțele CJUE din 09.01.2024 în cauzele C-75/23 și C-131/23 intrând în conflict cu interpretările oferite de deciziile antemenționate, accentuând dificultățile de aplicare a normelor europene în dreptul penal național, mai ales în cazurile de infracțiuni grave care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene. După cum putem observa, aceste decizii au amplificat constant controversa încă din anul 2018, și au transformat prescripția penală într-un subiect central în discuțiile juridice din România. Conștienți fiind de faptul că a curs multă cerneală pentru a ilustra istoricul și implicațiile juridice ale deciziilor menționate mai sus, în prezentul articol ne-am propus să realizăm o radiografie a principalelor legislații penale europene care conțin dispoziții ce pot constitui sursă de inspirație pentru legislația românească privitoare la prescripția penală.
În subsidiar, am dorit să oferim cititorului un instrument prin care să privească în ansamblu legislația penală europeană privitoare la prescripția penală. În acest sens, am omis o parte din legislațiile statelor membre ce aveau un grad ridicat de similitudine cu soluțiile legislative românești, cum ar fi, de pildă, Codul Penal danez, Codul Penal finlandez, Codul Penal german, Codul Penal grec, Codul Penal italian, Codul Penal polonez, Codul Penal portughez sau Codul Penal spaniol.
Astfel, scopul studiului nostru nu este de a oferi soluții doctrinare sau jurisprudențiale noi în sprijinul armonizării controverselor din jurul prescripției penale, ci de a contribui la schițarea unei imagini cât mai fidele a modului în care este privită prescripția penală la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
De menționat că traducerea din punct de vedere juridic a majorității dispozițiilor legale analizate se regăsește și în “Codex penal: Codurile penale ale statelor membre ale Uniunii Europene, coordonator Tudorel Toader, Ed. C.H. Beck, București, 2018”, lucrare publicată de Ministerul Justiției, la adresa: https://codexpenal.just.ro/codex.html.
2. Analiza principalelor reglementări ale statelor membre UE în materia prescripției penale
Articolele 57-59 din Codul Penal austriac legiferează, în principal, instituția prescripției penale, având următorul text legal:
“§ 57. (1) Răspunderea penală pentru faptele penale sancționate cu pedeapsa cu închisoarea între 10 şi 20 de ani sau cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, precum şi faptele penale prevăzute la Titlul XXV nu se prescrie. După expirarea unui termen de 20 de ani în locul pedepsei detenţiunii pe viaţă se aplică pedeapsa cu închisoarea între 10 şi 20 de ani. În privinţa termenului de prescripţie dispoziţiile alin. 2 şi
§ 58 se aplică în mod corespunzător. (2) Răspunderea penală pentru alte fapte se prescrie. Termenul de prescripţie începe de îndată ce acţiunea sancţionată de legea penală este încheiată sau comportamentul penal încetează. (3) Termenul de prescripţie este de 20 de ani când legea nu prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe v iață, dar o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 10 de ani; 10 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 de ani, 5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, 3 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, dar care nu depășește un an, 1 an când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 6 luni sau doar amenda. (4) O dată cu intervenirea prescripţiei şi confiscarea specială şi măsurile de siguranţă devin inadmisibile.
§ 58. (1) Dacă rezultatul unei infracţiuni se produce abia după ce fapta penală a fost încheiată sau după ce comportamentul penal a încetat, termenul de prescripţie nu se consideră a fi împlinit decât dacă acesta era deja încheiat la momentul producerii rezultatului, sau dacă, de la data prevăzută la
§ 57 alin. 2 trecuse deja o dată şi jumătate din durata sa, dar cel puţin 3 ani. (2) Dacă în interiorul termenului de prescripţie făptuitorul săvârşeşte o nouă faptă penală care are la bază aceeaşi înclinaţie nocivă, prescripţia nu intervine înainte ca termenul de prescripţie pentru această faptă să fi expirat. (3) La calcularea termenului de prescripţie nu se vor avea în vedere : 1. perioada în care conform legii punerea în mişcare a acţiunii penale nu poate fi dispusă sau continuată, dacă Legea privind organizarea instanţelor publicată în BGBl nr. 1/1930 şi alin. 4 nu prevăd altceva; 2. perioada cuprinsă între prima audiere în calitate de învinuit, primul avertisment al procurorului cu/sau exercitarea de măsuri coercitive împotriva făptuitorului pentru fapta săvârşită (§
§ 93 alin. 1 şi 105 alin. 1 Cod de procedură penală), emiterea primei ordonanțe a procurorului sau a primei cereri de efectuare sau încuviințare a măsurilor de anchetă prevăzute în
Secţiunea 8 din Codul de procedură penală şi a administrării de probe în vederea elucidării suspiciunilor care îl vizează pe făptuitor, dispunerea mandatului de căutare sau reţinere, cererea de arestare preventivă sau sesizarea instanţei şi încetarea definitivă a procesului penal; 3. perioada până la împlinirea vârstei de 28 de ani de către victima unei fapte penale contra integrităţii corporale şi vieţii, contra libertăţii sau libertăţii şi integrităţii sexuale, atunci când la data săvârşirii faptei victima era minoră; 4. termenul de supraveghere conform
§ 203 alin. 1 Cod de procedură penală, termenele pentru plata unei sume d e bani împreună cu eventuale reparaţii şi pentru prestarea de muncă în folosul comunităţii împreună cu eventuale înţelegeri privind urmările săvârşirii faptei (…), precum şi perioada de la depunerea unei cereri a parchetului conform
§ 204 alin. 2 Cod de procedură penală până la comunicarea mediatorului de conflict cu privire la înţelegerile dintre părţi şi îndeplinirea acestora (
§ 204 alin. 4 Cod de procedură penală). (3a) O întrerupere a cursului prescripţiei intervenită în conformitate cu dispoziţiile d e la alineatele de mai sus continuă să producă efecte juridice chiar şi atunci când, în urma unor modificări legislative, la momentul întreruperii cursului prescripţiei fapta ar fi fost deja prescrisă conform noii legi. (4) Dacă punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată sau se face cu autorizarea unei persoane îndrituite în acest sens, cursul prescripţiei nu este întrerupt de împrejurarea că nu a existat plângere prealabilă sau că nu s-a acordat autorizarea în acest sens ”.
Se poate observa că, spre deosebire de prescripția penală din dreptul penal român, în legislația penală austriacă se prevede imprescriptibilitatea pentru toate infracțiunile grave sancționate cu închisoare pe viață sau între 10 și 20 de ani (inclusiv infracțiuni de corupție gravă), nu numai pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război. De asemenea, în dreptul penal austriac, dacă infractorul comite o nouă infracțiune similară în timpul perioade i de prescripție, termenul de prescripție pentru prima infracțiune nu se va încheia înainte de expirarea termenului pentru noua infracțiune. Totodată, în legislația austriacă există perioade specifice care nu se includ în calculul termenului de prescripție, cum ar fi intervalele în care procesul penal nu poate fi inițiat sau continuat sau perioada până când o victimă minoră împlinește 28 de ani în cazul infracțiunilor împotriva minorilor.
Însă, probabil cea mai mare diferență față de dreptul penal românesc este prevederea care stabilește că “ o întrerupere a cursului prescripţiei intervenită în conformitate cu dispozițiile de la alineatele de mai sus continuă să producă efecte juridice chiar şi atunci când, în urma unor modificări legislative, la momentul înt reruperii cursului prescripţiei fapta ar fi fost deja prescrisă conform noii legi. Prin această dispoziție, care a trecut testul constituționalității la Tribunalul Constituțional al Austriei, se instituie o regulă care deviază, aparent, de la principiul legii penale mai favorabile, atât de dezbătut pe planul nostru juridic, instituind astfel o stabilitate imuabilă asupra termenului de prescripție existent la momentul săvârșirii infracțiunii.
Articolele 21-25 din Codul de Procedură Penală belgian legiferează, în principal, instituția prescripției penale, având următorul text legal:
“Art. 21. Cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 21bis, acțiunea publică se prescrie, începând cu ziua în care infracțiunea a fost comisă, după 30 de ani, 20 de ani, 15 ani, 10 ani sau 1 an, în funcție de tipul infracțiunii: 30 de ani pentru crime pedepsite cu închisoare pe viață, 20 de ani pentru crime pedepsite cu închisoare între 20 și 30 de ani, 15 ani pentru crime pedepsite cu închisoare între 5 și 20 de ani, 10 ani pentru delicte, 1 an pentru contravenții. Ziua în care infracțiunea a fost comisă este inclusă în calculul termenului. Reducerea sau modificarea pedepsei din cauza circumstanțelor atenuante nu afectează termenele de prescripție prevăzute la alineatul 1. În caz de concurs ideal (mai multe infracțiuni săvârșite împreună), prescripția este guvernată de termenul propriu fiecărei infracțiuni. Atunci când mai multe infracțiuni constituie executarea succesivă și continuă a aceleiași intenții infracționale, termenul de prescripție începe să curgă de la ultimul act dovedit, cu condiția ca timpul scurs între diversele acte să nu fie egal sau mai mare decât termenul de prescripție.
Art. 21bis: Acțiunea publică nu se prescrie: a) în cazurile prevăzute la articolele 136b is, 136ter și 136quater din Codul penal; în cazurile prevăzute la articolele 417/7-417/22, 417/24-417/38, 417/44 și 417/56, 409 și 433quinquies, § 1, aliniatul 1, 1°, din Codul penal, și în cazul tentativelor de comitere a acestei infracțiuni dacă aceasta viza o persoană sub 18 ani; În cazurile prevăzute la articolele 394 și 475 din Codul penal, dacă natura sau contextul lor ar putea afecta grav o țară sau o organizație internațională sau sunt susceptibile de a provoca o teamă serioasă în populație sau de a constrânge ilegal guvernul sau o organizație internațională să acționeze sau să nu acționeze într-un anumit fel, sau să perturbe grav sau să distrugă structurile fundamentale politice, constituționale, economice sau sociale ale unei țări sau organizații internaționale.
Art. 22: A fost abrogat la data de 28 aprilie 2024.
Articolul 23: Termenul de prescripție a acțiunii publice încetează să curgă din ziua în care tribunalul de poliție, tribunalul corecțional, curtea cu jurați sau curtea de apel, sesizată în primă instanță și în ultimă instanță, este sesizată cu acțiunea publică.
Art. 24: Prescripția acțiunii publice este suspendată atunci când legea prevede acest lucru sau când există un obstacol legal la inițierea acțiunii publice.
Art. 25: Articolele 21, 2 3 și 24 se aplică la prescripția acțiunii publice pentru infracțiuni prevăzute de legi speciale, precum și pentru cele prevăzute de decrete și ordonanțe, atâta timp cât aceste legi, decrete și ordonanțe nu derogă de la ele ”.
Ceea ce ne-a atras atenția în mod direct asupra reglementării belgiene este, în primul rând, faptul că prescripția în dreptul belgian este o instituție ce aparține dreptului procedural și nu substanțial, nesupusă analizei legii penale mai favorabile. De asemenea, o altă diferență esențială față de reglementarea românească o regăsim în art. 23 Cod procedură penală belgian care prevede că termenul prescripției va înceta să curgă după sesizarea instanțelor de judecată cu acțiunea publică (acțiunea penală ).
Articolele 79-84 din Codul Penal bulgar, legiferează, în principal, instituția prescripției penale, având următorul text legal:
“Art. 79. Urmărirea penală şi executarea pedepsei încetează: 1. dacă făptuitorul a decedat; 2. atunci când a intervenit prescripţia prevăzută de lege; 3. atunci când a intervenit amnistia. (2) Nu intervine prescripţia privind urmărirea penală şi a executării pedepsei cu privire la: 1. infracţiuni împotriva păcii şi umanităţii. 2. infracţiuni grave prevăzute la capitolul doi, secţiunea I, secţiunea II, secţiunea I V şi secţiunea V, capitolul trei, secţiunea I, secţiunea II şi secţiunea III, capitolul unsprezece, secţiunea III din partea specială a Codului penal, săvârşite în perioada 9 septembrie 1944 până la 10 noiembrie 1989 de către membrii organelor de conducere ai Partidului Comunist Bulgar, precum şi de către terţi, cărora le -au fost atribuite funcţii de răspundere sau de partid.
Art. 80. (1) Urmărirea penală se exclude prin prescripţie atunci când nu a fost declanşată într-un termen de: 1. douăzeci de ani, pe ntru fapte pedepsite cu detenţiune pe viaţă, fără 379 comutare, detenţiune pe viaţă şi 35 de ani pentru uciderea a două sau mai multe persoane; 2. cincisprezece ani, pentru fapte pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de zece ani; 3. zece ani, pentru fa pte pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de trei ani; 4. cinci ani, pentru fapte pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de un an; 5. doi ani în toate celelalte cazuri. (2) Termenele de prescripţie prevăzute de alineatul precedent pentru infracţiuni le comise de minori se stabilesc după punerea în acord a înlocuirii pedepsei potrivit art. 63. (3) Termenul de prescripţie pentru urmărire curge de la finalizarea infracţiunii, în cazul tentativei, iar al actelor preparatorii – din ziua săvârşirii ultimulu i act material, iar pentru infracţiunile continue, precum şi pentru cele în formă continuată – de la încetarea lor.
Art. 81 (1) Termenul de prescripţie se suspendă atunci când începerea sau continuarea urmăririi penale depind de soluţionarea unei chestiuni preliminare cu un act judiciar intrat în vigoare. (2) Termenul de prescripţie se întrerupe prin orice acţiune a autorităţilor competente, întreprinsă pentru urmărirea penală şi aceasta doar în privinţa persoanei împotriva căreia este îndreptată urmărirea penală. După aducerea la îndeplinire a acţiunii în urma căreia s-a întrerupt prescripția, va începe să curgă un nou termen de prescripţie. (3) Independent de suspendarea sau întreruperea termenului de prescripţie, urmărirea penală încetează dacă s-a scurs o perioadă ce depășește cu jumătate perioada prevăzută la articolul precedent.”
Din analiza acestor dispoziții, identificăm multe similitudini cu legislația românească. Ce ni s-a părut însă extrem de interesant este faptul că, în legislația bulgară, întreruperea prescripției se realizează prin îndeplinirea oricărei acțiuni întreprinsă pentru urmărirea penală, fiind astfel un text similar cu cel existent în legislația română anterior amendării sale prin deciziile Curții Constituționale anterior amintite și ulterior prin O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Secțiunile 34 și 35 din Codul Penal ceh legiferează, în principal, instituția prescripției penale, având următorul text legal:
“Secțiunea 34. Termenul de prescripţie. (1) Răspunderea penală pentru o infracţiune se prescrie la împlinirea termenului de prescripţie, după cum urmează: a) douăzeci de ani, în cazul unei infracţiuni pentru care Codul penal prevede pedeapsa excepțională cu închisoarea şi al unei infracţiuni săvârșite ca parte a elaborării ori aprobării unui proiect de privatizare conform prevederilor altui act normativ; b) cincisprezece ani, atunci când limita maximă a unei pedepse cu închisoarea este de minimum zece ani; c) zece ani, atunci când limita maximă a unei pedepse cu închisoarea este de minimum cinci ani; d) cinci ani, atunci când limita maximă a unei pedepse cu închisoarea este de minimum trei ani, e) trei ani, pentru alte infracţiuni. (2) Termenul de prescripţie în cazul infracţiunilor având ca trăsătură un efect sau al celor al căror efect este o trăsătură a constituirii infracţiunii, curge de la momentul producerii acelui efect; pentru alte infracţiuni, termenul de prescripţie curge de la săvârşirea faptei. T ermenul de prescripţie pentru un participant curge de la săvârşirea infracţiunii principale de către autorul acesteia. (3) Următoarele nu sunt luate în considerare în calcularea termenului de prescripţie: a) perioada de timp în care infractorul nu a putu t fi adus înaintea instanţei din cauza unor piedici legale; b) perioada de timp în care a fost suspendată urmărirea penală; c) perioada de timp până când victima unei infracţiuni de trafic de persoane (
Secţiunea 168) sau a oricăreia dintre infracţiunile pr evăzute de Capitolul III al Părţii speciale a prezentei legi privind infracţiunile sexuale împotriva demnităţii umane împlineşte 18 ani, d) perioada de supraveghere care se aplică suspendării condiţionate a urmăririi penale. (4) Termenul de prescripţie îşi întrerupe cursul: a) la momentul declanșării urmăririi penale pentru infracţiunea pentru care se aplică termenul de prescripţie, precum şi în urma plasării în arest, emiterii unui ordin de arestare, a unui mandat de arestare sau a unui mandat european de arestare, prin punerea sub acuzare, propunerea unei pedepse, pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru săvârşirea acestei infracţiuni sau prin emiterea unei ordonanţe penale pentru acea infracţiune, sau b) dacă făptuitorul a săvârşit o nouă infracţ iune în cursul termenului de prescripţie, pentru care legea penală prevede o pedeapsă egală sau mai aspră. (5) Orice întrerupere a curgerii termenului de prescripţie presupune curgerea de la început a unui nou termen de prescripţie.
Secţiunea 35. Excepţi i de la prescripţie. Împlinirea termenului de prescripţie nu atrage prescripţia răspunderii penale a) pentru infracţiunile prevăzute de Capitolul XIII al Părţii Speciale a prezentei legi, cu excepţia infracţiunilor de înfiinţare, sprijinire şi promovare a unei mişcări vizând suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale (
Secţiunea 403), exprimarea simpatiilor pentru mişcări vizând suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale (
Secţiunea 404), negarea, contestarea, aprobarea şi justificarea genoc idului (
Secţiunea 405), inclusiv astfel de acte săvârşite în trecut care întrunesc acum criteriile de constituire ale acestor infracţiuni, b) pentru infracţiunile de subminare a Republicii (
Secţiunea 310), atentat terorist (
Secţiunea 311) şi terorism (
Secţiunea 312), dacă au fost săvârşite în astfel de circumstanţe încât constituie crime de război sau crime împotriva umanităţii, conform prevederilor dreptului internaţional, c) pentru orice alte infracţiuni săvârşite între 25 februarie 1948 şi 29 decembrie 1 989, pentru care limita superioară a pedepsei cu închisoarea este de minimum zece ani, dacă, din motive incompatibile cu principiile fundamentale ale ordinii de drept ale unui stat democratic, pentru care nu s-a pronunţat o hotărâre finală de condamnare sa u achitare, şi pentru infracţiunile săvârşite de funcţionari publici sau asociate cu persecutarea unei persoane sau a unui grup de persoane pe motive politice, rasiale sau religioase ”.
Analiza acestor dispoziții reliefează două diferențe substanțiale ale dreptului penal ceh față de dreptul penal român. În primul rând, observăm că prescripția penală se întrerupe prin simpla începere a urmăririi penale, indiferent dacă făptuitorul este cunoscut sau nu. În al doilea rând, prescripția este întreruptă și dacă făptuitorul a săvârşit o nouă infracţiune în cursul termenului de prescripţie, pentru care legea penală prevede o pedeapsă egală sau mai aspră.
Prevederile Art. 81-82 din Codul Penal croat stabilesc, cu privire la prescripția penală, faptul că:
“Art. 81. Prescripția urmăririi penale. (1) Urmărirea penală se prescrie după: 40 de ani, pentru infracţiuni pentru care se poate aplica o condamnare la închisoare pe termen lung şi pedeapsa privativă de libertate mai mare de 15 ani; 25 de ani, pentru infracţiuni pentru care se poate aplica pedeapsa privativă de libertate mai mare de 10 ani; 20 de ani, pentru infracţiuni pentru care se poate aplica pedeapsa privativă de libertate mai mare de 5 ani; 15 ani, pentru infracţiuni pentru care se poate aplica pedeapsa privativă de libertate mai mare de 3 ani; 10 ani, pentru infracţiuni pentru care se poate aplica pedeapsa privativă de libertate mai mare de un an de zile; 6 ani pentru celelalte infracţiuni. (2) Urmărirea penală nu se prescrie pentru infracţiunea de genocid (articolul 88), pentru agresiune (articolul 89), pentru crima împotriva umanității (articolul 90), pentru crime de război (articolul 91) şi pentru alte fapte care, conform Constituţiei Republicii Croaţia sau dreptului internațional, nu se prescriu. (3) Dacă înainte de expirarea termenelor de la alineatul 1 a fost pronunţată o sentință la instanţa de fond, prescrierea urmăririi penale se prelungește cu doi ani.
Art. 82. Cursul prescrierii urmăririi penale. (1) Prescrierea urmării penale începe să curgă din ziua în care a fost comisă infracţiunea. Dacă consecința ce reprezintă elementul material al infracţiunii se produce mai târziu, prescrierea începe să curgă di n acel moment. (2) Prescrierea urmăririi penale nu curge pentru perioada pentru care, conform legii, urmărirea penală nu poate fi dispusă sau nu poate fi continuată. (3) Pentru infracțiunile de la articolul 105 alineatul 3, articolul 106 alineatele 2 şi 3, articolul 110, articolul 111, articolul 112 alineatul 1, articolul 114, articolul 116, articolul 118, articolul 119, articolul 154 alineatul 1 punctul 2, articolul 158, articolul 159, articolul 162, articolul 164, articolul 166, articolul 170, articolul 171, articolul 176 şi articolul 177 ale prezentului Cod penal, comise împotriva copilului, prescripția începe să curgă din momentul în care victima devine majoră.”
Principala diferență față de reglementarea prev. de art. 153-156 C. Pen. român rezidă în termenele foarte îndelungate de prescripție ale răspunderii penale prevăzute în dreptul croat. De asemenea, se poarte observa și o cauză de întrerupere specială a prescripției, respectiv situația în care a fost pronunţată o sentință la instanţa de fond, prescrierea urmăririi penale se prelungindu -se cu încă doi ani față de termenul inițial de prescripție.
Art. 81 din Codul Penal estonian reglementează, în principal, prescripția acțiunii penale, având următorul text legal:
§ 81. Prescripţia răspunderii penale. (1) Nicio persoană nu poate fi condamnată sau pedepsită pentru o faptă penală în cazul în care următoarele perioade au fost depăşite între comiterea infracţiunii şi rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti corespunzătoare: 1) zece ani, în cazul unei infracţiuni de gradul întâi; 2) cinci ani, în cazul unei infracţiuni de gradul doi. (2) Faptele de agresiune, genocid, infracţiunile împotriva umanităţii, infracţiunile de război şi infracţiunile pentru care se prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se prescriu. (3) Delictele se prescriu dacă a trecut un termen de doi ani între comiterea lor şi rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti corespunzătoare, cu excepţia cazurilor în care legea prevede o perioadă de prescripţie de trei ani. (4) În cazul unei fapte în formă continuată, termenele de prescripţie se vor calcula de la data co miterii ultimei acţiuni sau inacţiuni. În cazul infracţiunilor în formă continuă, termenele de prescripţie se vor calcula de la încetării acţiunii sau inacţiunii. (5) Termenul de prescripţie a răspunderii penale este întrerupt prin efectuarea unuia dintre următoarelor acte de procedură în cauză: 1) aplicarea unei măsuri preventive cu privire la suspect sau acuzat sau confiscarea proprietăţii acestuia sau a proprietăţii care face obiectul infracţiunii de spălare de bani; 2) punerea sub acuzare a suspectului; 3) amânarea audierii în cazul în care acuzatul nu se prezintă; 4) audierea acuzatului de către instanţă; 5) dispunerea unei expertize de către un expert sau a prezentării de probe suplimentare de către instanţă. (6) În cazul în care termenul de prescripţie al unei infracţiuni este întrerupt, un nou termen de prescripţie va începe să curgă după efectuarea unui actul procedural indicat la alineatul (5) al prezentului articol. O persoană nu poate fi condamnată sau pedepsită pentru o faptă penală în cazul în care perioada dintre comiterea faptei penale şi rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti corespunzătoare depăşeşte cu peste cinci ani termenul prevăzut de alineatul (1) al prezentului articol. (7) Termenul de prescripţie a răspunderii penale este î ntrerupt : 1) în cazul în care un suspect, un acuzat sau o persoană supusă procedurilor se sustrage procedurilor de investigare, extrajudiciare sau de judecată, până la momentul în care persoana este reţinută sau apare în faţa autorităţii care desfăşoară pr ocedurile; 2) la începerea procedurilor penale, în speţe cu elemente delictuale, până la finalizarea acestor proceduri; 3) în cazul unei infracţiuni de natură sexuală comise asupra unei persoane minore, până la împlinirea vârstei de optsprezece ani de cătr e victimă, cu excepţia cazului în care motivul începerii procedurilor penale a devenit evident înainte ca victima să atingă această vârstă. (8) În cazurile prevăzute de alineatul (7) punctul 1) şi alineatul (2) din prezentul articol, termenul de prescripţie nu va fi reluat dacă au trecut peste cincisprezece ani de la comiterea faptei penale. Termenul de prescripţie în cazul delictelor minore nu va fi reluat dacă au trecut mai mult de trei ani de la comiterea delictului. În cazul în care termenul de prescripţie al delictului este de trei ani, acesta nu va fi reluat în cazul în care au trecut zece ani de la comiterea delictului ”.
Similar codului penal român, în Codul Penal estonian prescripția penală este reglementată prin articolele din partea generală a Codului, iar termenele de prescripție sunt stabilite în funcție de gravitatea infracțiunii. Ceea ce ne-a atras atenția însă, ca o diferență fundamentală față de dreptul penal român, este un caz aparte de întrerupere cursului prescripției penale atunci când “ un suspect, un acuzat sau o persoană supusă procedurilor se sustrage procedurilor de investigare”, situație ce nu este reglementată în dreptul nostru.
Art. 7-9.3 din Codul de procedură penal francez reglementează instituția prescripției penale, astfel:
“Art. 7. Acțiunea publică pentru infracțiuni se prescrie după douăzeci de ani de la data săvârșirii infracțiunii. Acțiunea publică pentru infracțiunile menționate la articolele 706-16, 706-26 și 706-167 din prezentul cod, la articolele 214-1-214-4 și 221-12 din Codul penal și la Cartea IV bis din același cod se prescrie în termen de treizeci de ani de la data săvârșirii infracțiunii. Acțiunea publică pentru infracțiunile menționate la articolul 706-47 din prezentul cod, atunci când sunt comise împotriva minorilor, se prescrie după treizeci de ani de la data la care minorul a atins vârsta majoratului; cu toate acestea, în cazul violului, dacă un alt viol, agresiune sexuală sau molestare sexuală este comis împotriva unui alt minor de către aceeași persoană înainte de expirarea acestui termen, termenul de prescripție pentru acest viol se prelungește, după caz, până la data la care expiră termenul de prescripție pentru noua infracțiune. Nu există termen de pr escripție pentru urmărirea penală a infracțiunilor menționate la articolele 211.1-212.3 din Codul penal.
Art. 8. Acțiunea publică pentru contravenții se prescrie după șase ani de la data săvârșirii infracțiunii. Acțiunea publică pentru infracțiunile prevăz ute la articolele 223-15-2 și 223-15-3 din Codul penal și la articolul 706-47 din prezentul cod, atunci când sunt săvârșite împotriva minorilor, cu excepția celor prevăzute la articolele 222-29-1 și 227-26 din Codul penal, se prescrie după zece ani de la m ajoratul acestora. Acțiunea publică pentru infracțiunile menționate la articolele 222-12, 222-29-1 și 227-26 din același cod, atunci când sunt comise împotriva minorilor, se prescrie după douăzeci de ani de la majoratul acestora din urmă. Cu toate acestea, în cazul agresiunii sexuale sau al molestării sexuale comise împotriva unui minor, dacă un alt minor este agresat sexual sau molestat sexual de aceeași persoană înainte de expirarea termenelor prevăzute la al doilea și al treilea paragraf din prezentul ar ticol, termenul de prescripție pentru prima infracțiune se prelungește, după caz, până la termenul de prescripție pentru noua infracțiune. Acțiunea publică pentru infracțiunea menționată la articolul 434-3 din Codul penal se prescrie, în cazul în care omis iunea de a informa privește o agresiune sexuală sau o molestare sexuală comisă asupra unui minor, în termen de zece ani de la data la care victima a devenit majoră și, în cazul în care omisiunea de a informa privește un viol comis asupra unui minor, în termen de douăzeci de ani de la data la care victima a devenit majoră. Acțiunea publică pentru infracțiunile menționate la articolul 706-167 din prezentul cod, atunci când acestea sunt pedepsite cu zece ani de închisoare, și pentru infracțiunile menționate la articolul 706-16 din prezentul cod, cu excepția celor definite la articolele 421-2-5-421-2-5-2 din Codul penal, la articolul 706-26 din prezentul cod și în Cartea IV bis din Codul penal, se prescrie după douăzeci de ani de la data săvârșirii infracțiunii.
Articolul 9. Acțiunea penală pentru contravenții se prescrie după un an de la data săvârșirii infracțiunii.
Articolul 9.1. Termenul de prescripție pentru urmărirea penală a infracțiunii prevăzute la articolul 214-2 din Codul penal, în cazul în care aceast a a condus la nașterea unui copil, curge de la data la care copilul atinge vârsta majoratului. Prin derogare de la articolele 7 și 8 primul paragraf din prezentul cod, termenul de prescripție pentru urmărirea penală a unei infracțiuni ascunse sau disimulate curge de la data la care infracțiunea a ieșit la iveală și a putut fi constatată în condiții care permit începerea sau exercitarea urmăririi penale, dar termenul de prescripție nu poate depăși doisprezece ani împliniți pentru contravenții și tre izeci de ani împliniți pentru infracțiuni grave de la data la care a fost comisă infracțiunea. O infracțiune ascunsă este o infracțiune care, din cauza elementelor sale constitutive, nu poate fi cunoscută nici de victimă, nici de autoritățile judiciare. De asemenea, o infracțiune ascunsă este o infracțiune în care autorul execută în mod deliberat orice manevră evidentă pentru a împiedica descoperirea sa.
Articolul 9.2. Termenul de prescripție pentru urmărirea penală este întrerupt de : 1° Orice act al procu rorului sau al părții civile de punere în mișcare a acțiunii publice, astfel cum se prevede la articolele 80, 82, 87, 88, 388, 531 și 532 din prezentul cod și la articolul 65 din legea din 29 iulie 1881 privind libertatea presei; 2° Orice act de anchetă emis de Ministerul Public, orice raport întocmit de un ofițer de poliție judiciară sau de un agent autorizat care exercită atribuții de poliție judiciară în vederea cercetării și urmăririi penale efective a autorilor unei infracțiuni; 3° Orice act de anchetă prevăzut la articolele 79-230 din prezentul cod, efectuat de un judecător de instrucție, de o cameră de instrucție sau de magistrați și ofițeri de poliție judiciară delegați de aceștia, care vizează efectiv descoperirea și urmărirea penală a autorilor une i infracțiuni; 4° Orice hotărâre judecătorească sau decizie, chiar dacă nu este definitivă, dacă nu este nulă și neavenită. Orice act, hotărâre sau decizie menționată la punctele 1° -4° determină un termen de prescripție egal cu termenul inițial. Prezentul articol se aplică infracțiunilor conexe, precum și autorilor sau complicilor care nu sunt vizați de unul dintre aceste acte, hotărâri sau decizii. Termenul de prescripție pentru violul, agresiunea sexuală sau molestarea sexuală comise asupra unui minor est e întrerupt de unul dintre actele sau hotărârile menționate la 1° – 4° în cadrul unei proceduri în care aceeași persoană este acuzată de una dintre aceste infracțiuni comise asupra unui alt minor.
Articolul 9.3. Orice impediment juridic prevăzut de lege sau orice impediment de fapt insurmontabil, asimilat forței majore, care face imposibilă punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii publice, suspendă termenul de prescripție ”.
Ceea ce ne-a atras atenția în mod particular asupra reglementării franceze, similar celei belgiene, este în primul rând faptul că prescripția este o instituție ce aparține dreptului procedural și nu substanțial, nesupusă analizei legii penale mai favorabile, ci principiului tempus regit actum. De asemenea, așa cum se poate observa în r ândurile de mai sus, în dreptul francez prescripția penală este întreruptă prin emiterea sau îndeplinirea oricărui act de anchetă emis de Ministerul Public, de un ofițer de poliție judiciară sau de un agent autorizat care exercită atribuții de poliție judiciară în vederea cercetării și urmăririi penale efective a autorilor unei infracțiuni, ori orice alt act de anchetă, efectuat de un judecător de instrucție, de o cameră de instrucție sau de magistrați și ofițeri de poliție judiciară delegați de aceștia, ca re vizează efectiv descoperirea și urmărirea penală a autorilor unei infracțiuni, distinct de dreptul penal român în care prescripția este întreruptă doar de actele de urmărire penală care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. De asemenea, term enul de prescripție nu va curge în cazul infracțiunilor ascunse sau disimulate (pe scurt definită ca fiind o infracțiune care, din cauza elementelor sale constitutive, nu poate fi cunoscută nici de victimă, nici de autoritățile judiciare) până la data în care infracțiunea a ieșit la iveală și a putut fi constatată în condiții care permit începerea sau exercitarea urmăririi penale, caz complet necunoscut de dreptul penal românesc.
Secțiunile 70-73 din Codul Penal olandez reglementează prescripția penală după cum urmează:
„Secţiunea 70. (1) Dreptul de a porni procesul penal va fi împiedicat la împlinirea termenului de prescripţie de: 1°. trei ani pentru toate infracţiunile minore; 2°. şase ani pentru infracţiunile grave care pot fi pedepsite cu amendă, det enţie sau închisoare de cel mult trei ani; 3°. 12 ani pentru infracţiuni grave care pot fi pedepsite cu o durată determinată de închisoare mai mare de trei ani; 4°. douăzeci de ani pentru infracţiuni grave care pot fi pedepsite cu închisoare mai mare de ze ce ani. (2) Spre deosebire de subsecţiunea (1), dreptul de a porni procesul penal nu încetează la expirarea termenului de prescripţie în cazul unei infracţiuni grave căreia i se poate aplica pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.
Secţiunea 71. Termenul de prescripţie începe să curgă în ziua următoare zilei în care a fost săvârşită infracţiunea, cu excepţia următoarelor cazuri: 1°. în cazul infracţiunilor grave prevăzute la
Secţiunea 172 (1),
Secţiunea 173 (1), secţiunile 173a şi 1 73b, termenul începe să curgă în ziua următoare datei la care infracţiunea gravă a ajuns la cunoştinţa unui funcţionar însărcinat cu investigarea infracţiunilor; 2°. în cazul contrafacerii, în ziua următoare zilei utilizării elementului contrafăcut; 3°. în cazul infracţiunilor grave prevăzute în secţiunile 240b, 242-250 inclusiv şi 273f sau 300-330 inclusiv, în măsura în care infracţiunea constituie mutilarea genitală a unei persoane de sex feminin şi a fost comisă împotriva unei persoane care nu a împlin it încă vârsta de optsprezece ani, în ziua următoare datei la care această persoană împlineşte vârsta de optsprezece ani; 4°. în cazul infracţiunilor grave prevăzute în secţiunile 278, 279, 282 şi 282a, în ziua următoare datei liberării sau salvării sau a decesului persoanei împotriva căreia s-a săvârşit în mod direct infracţiunea gravă; 5°. în cazul infracţiunilor minore prevăzute în secţiunile 465, 466 şi 467, în ziua următoare datei la care, potrivit prevederile date şi pentru punerea în aplicare a secţi unii 1.
Secţiunea 72. 1. Orice act de urmărire penală va întrerupe termenul de prescripţie, inclusiv în ceea ce priveşte alte persoane decât persoana urmărită. 2. După întrerupere va începe să curgă un nou termen de prescripţie. Cu toate acestea, nu se poate porni procesul penal în cazul infracţiunilor minore după zece ani şi în cazul infracţiunilor grave dacă perioada care a trecut este egală cu dublul termenulu i de prescripţie aplicabil pentru acea infracţiune gravă, de la data în care termenul de prescripţie iniţial a început să curgă.
Secţiunea 73 Suspendarea urmăririi penale pentru soluţionarea unei chestiuni preliminare va suspenda termenul de prescripţie ”.
Așa cum se poate observa, codul penal olandez conține o serie de dispoziții ce nu se regăsesc în dreptul penal român. Astfel, în primul rând, cursul prescripției penale în dreptul olandez este întrerupt prin efectuarea oricărui act de urmărire penală. De asemenea, în cazul infracțiunilor grave, termenul de prescripție nu va începe să curgă decât în ziua următoare datei la care infracţiunea gravă a ajuns la cunoștința unui funcționar însărcinat cu investigarea infracțiunilor, iar în cazul contrafacerii, în ziua următoare zilei utilizării elementului contrafăcut, reglementarea neregăsită în dreptul penal român.
Art. 95 din Codul Penal lituanian reglementează prescripția penală, statuând faptul că:
“(1) Persoana care a săvârşit o faptă penală nu poate fi supusă executării unei hotărâri judecătorești de condamnare atunci când: a) a expirat următoarea perioadă: a) doi ani, în cazul săvârşirii unei contravenţii; b) cinci ani, în cazul săvârşirii unei infracţiuni din neglijenţă sau a unei infracţiuni minore intenţionate; c) opt ani, în cazul săvârşirii unei infracţiuni intenţionate mai puţin grave; d) zece ani, în cazul săvârşirii unei infracţiuni grave; e) cincisprezece ani, în cazul săvârşirii unei infracţiuni foarte grave; f) douăzeci de ani, în cazul săvârşirii unei infracţiuni privind infracţiunea de omor cu premeditare; b) în perioada prevăzută la punctul 1 al alineatului 1 al prezentului articol persoana nu s-a sustras de la investigaţiile desfăşurate pe perioada arestării preventive sau de proces şi nu a săv ârşit o nouă infracţiune. 2. Termenul de prescriere se calculează de la săvârşirea faptei penale până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. 3. În cazul în care persoana care a săvârşit o faptă penală se sustrage de la urmărirea penală pe perioada arestării preventive sau de la proces, calculul termenului de prescripţie se suspendă. Calculul termenului de prescriere va fi reluat din ziua în care persoana este arestată sau în care începe să execute pedeapsa şi mărturisește săvârşirea infracţiunii. Cu to ate acestea, o hotărâre judecătorească de condamnare nu poate fi pronunţată atunci când au trecut cincisprezece ani de la săvârşirea infracţiunii sau douăzeci de ani s -au scurs de la săvârşirea infracţiunii privind infracţiunea de omor cu premeditare şi calculul termenului de prescripţie nu a încetat din cauza săvârşirii unei noi infracţiuni. 4. În cazul în care persoana săvârşeşte o nouă faptă penală înainte de expirarea termenelor indicate în prezentul articol, calculul prescrierii se întrerupe. În acest caz, calculul prescripţiei primei infracţiuni începe de la data săvârşirii unei noi infracţiuni sau contravenţii.
După cum se poate observa, codul penal lituanian conține o serie de prevederi ce diferențiază instituția prescripției penale de cea din dreptul român. În primul rând, cursul prescripției penale nu curge, ci este suspendat dacă persoana acuzată s-a sustras de la investigaţiile desfăşurate pe parcursul procesului. Calculul termenului de prescriere va fi reluat din ziua în care persoana este aresta tă sau în care începe să execute pedeapsa şi mărturisește săvârşirea infracţiunii. De asemenea, dacă persoana acuzată săvârșește o nouă infracțiune, cursul prescripției pentru prima infracțiune nu se va împlini.
Art. 687-694 din Codul Penal maltez legiferează instituția prescripției penale astfel:
“Art. 687. (1) Sentințele care acordă pedepse nu se prescriu prin prescripție, în pofida trecerii oricărui termen. (2) Termenul de prescripție în ceea ce privește toate infracțiunile se suspendă din momentul în care o învinuire și, sau un act de acuzare este comunicat persoanei acuzate sau inculpate până în momentul în care momentul în care este pronunțată o hotărâre definitivă și irevocabilă în procedura care a început ca urmare a acestei acuzații sau a acestui rechizitoriu.
Art. 688. Cu excepția dispozițiilor legale contrare, acțiunea penală este prescrisă în următoarele situații: (a) după trecerea a 20 de ani în ceea ce privește infracțiunile pasibile la pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă de cel puțin mai puțin de douăzeci de ani; (b) prin trecerea a cincisprezece ani în ceea ce privește infracțiunile pasibile de pedeapsa cu închisoarea pentru o perioadă mai mică de douăzeci de ani, dar nu mai puțin de nouă ani; (c) după zece ani, în cazul infracț iunilor pasibile de pedeapsa cu închisoarea mai mică de nouă ani, dar nu mai mică de mai puțin de patru ani; (d) până la expirarea a cinci ani în cazul infracțiunilor pasibile de pedeapsa cu închisoarea mai mică de patru ani, dar nu mai puțin de un an; (e) după doi ani în cazul infracțiunilor pasibile de pedeapsa cu închisoarea mai mică de un an, sau la o amendă (multa) sau la pedepsele stabilite pentru contravenții; (f) de trecerea a trei luni în ceea ce privește contravenții, sau de insulte verbale pasibi le de pedepsele stabilite pentru contravenții.
Art. 689. În scopul prescrierii, se ține seama de pedeapsa la care este pasibilă infracțiunea în mod obișnuit, independent de orice scuză sau altă circumstanță specială din cauza căreia infracțiunea este, conf orm legii, pasibilă de o pedeapsă mai mică; nici trebuie să se țină seama de orice creștere a pedepsei ca urmare a oricărei condamnări anterioare.
Art. 690. La calcularea termenului stabilit pentru prescripție, lunile și anii se socotesc conform calendarul ui obișnuit calendarului obișnuit. 691. (1) În ceea ce privește o infracțiune consumată, termenul de prescripție curge din ziua în care infracțiunea a fost săvârșită; în ceea ce privește o tentativă de infracțiune, din ziua în care în care a fost comis ultimul act de executare; în ceea ce privește o infracțiune continuă, din ziua în care a avut loc ultima încălcare săvârșită; iar în ceea ce privește o infracțiune continuă, din ziua în care în care continuarea a încetat. (2) În cazul în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau continuată cu excepția unei autorizații speciale, sau după soluționarea oricărei chestiuni în urma unei proceduri separate, termenul de prescripție se suspendă și continuă de la data la care este acordată autorizația sau în care este soluționată chestiunea. Prescripția nu curge atunci când contravenientul este necunoscut. 692. Termenul de prescripție în ceea ce privește infracțiunile nu începe să curgă atunci când autorul este necunoscut. 693. (1) Termenul de prescripție este întrerupt prin orice act de procedură comunicat părții învinuite sau acuzate cu privire la cu privire la fapta de care este acuzată. (2) Termenul de prescripție este de asemenea întrerupt de mandatul de arestare sau, în cazul în care nu există motive pent ru arestare, de citație, deși mandatul de arestare sau citația nu a avut niciun efect din cauza faptului că partea acuzată sau acuzat a fugit sau a părăsit Malta. (3) În cazul în care termenul de prescripție a fost întrerupt, acesta începe din nou să curgă din ziua întreruperii. (4) Întreruperea prescripției operează cu privire la toate persoanele care au luat parte la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere are loc față de o singură persoană. 694. Prescripția se aplică din oficiu și nu este legal pent ru partea acuzată sau inculpată să renunțe la prescripție ”.
După cum se poate observa, codul penal maltez conține câteva dispoziții inedite în materia prescripției penale. Astfel, în primul rând sentințele de fond care acordă pedepse nu se prescriu prin prescripție, în pofida trecerii oricărui termen. De asemenea, termenul de prescripție în ceea ce privește infracțiunile nu începe să curgă atunci când autorul este necunoscut, ambele soluții legislative fiind străine de dreptul penal român.
Art. 87 din Codul Penal slovac reglementează, în principal, prescripția penală, având următorul text legal:
§ 87 Prescripția urmăririi penale. (1) Răspunderea penală pentru o faptă este înlăturată prin lege la expirarea termenului de prescripţie, şi anume după: a) 30 d e ani în cazul infracţiunilor grave pentru care prezenta lege permite aplicarea închisorii pe viaţă; b) 20 de ani în cazul infracţiunilor grave pentru care partea specială a prezentei legi permite aplicarea unei pedepse privative de libertate de cel puţin zece ani; c) 10 ani în cazul altor infracţiuni grave; d) 5 ani în cazul unei infracţiuni de gravitate redusă pentru care Partea specială a acestei legi permite aplicarea unei pedepse privative de libertate cu o durată maximă de cel puţin 3 ani; e) 3 ani în cazul altor infracţiuni de gravitate redusă. (2) Termenul de prescripţie nu include: a) perioada în care făptuitorul nu a putut fi judecat din cauza unor impedimente de natură legală; b) perioada în care făptuitorul s-a aflat în străinătate cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală; c) termenul de încercare, în cazul suspendării condiţionate a urmăririi penale; d) perioada pe parcursul căreia a fost amânată temporar punerea în mişcare a acţiunii penale; e) perioada în care a fost întreruptă urmărirea penală. (3) Prescripţia urmăririi penale se întrerupe a) prin introducerea unui act de acuzare pentru infracţiunea penală care face obiectul prescripţiei şi prin actele de procedură ulterioare ale autorităţilor de urmărire penală, ale judecătorului însărcinat cu faza premergătoare procesului sau ale instanţei ju decătoreşti însărcinate cu judecarea făptuitorului; sau b) când făptuitorul comite cu intenţie o infracţiune în timpul termenului de prescripţie. (4) De la data întreruperii termenului de prescripţie iniţial curge un nou termen de prescripţie ”.
Ceea ce ni se pare cu totul inedit în legislația slovacă este un caz de suspendare a cursului prescripție atunci când făptuitorul s-a aflat în străinătate cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală. De asemenea, este de reținut că termenul de prescripție se întrerupe atât prin efectuarea oricărui act de procedură după punerea în acuzare, cât și atunci când făptuitorul comite cu intenție o infracţiune în timpul termenului de prescripţie, soluție legislativă care nu se regăsește în dreptul român, dar pe care o întâlnim în multe alte legislații europene, așa cum am analizat în rândurile de mai sus.
Art. 90-91 din Codul Penal sloven, reglementează instituția prescripției penale, având următorul conținut legal: Art. 90 – Termenele de prescripţie a urmăririi penale.:
“(1) Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul Cod penal, nu se mai poate efectua urmărirea penală : 1) cincizeci de ani de la săvârşirea unei infracţiuni când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de treizeci de ani, cu excepţia cazului în care infracţiunea este imprescriptibilă; 2) treizeci de ani de la săvârşirea unei infracţiuni când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de peste zece ani; 3) douăzeci de ani de la săvârşirea unei infracţiuni când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de peste cinci ani; 4) zece ani de la săvârşirea unei infracţiuni când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de peste un an; 5) șase ani de la săvârşirea unei infracţiuni când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de până la un an sau amendă. (2) Dacă pentru o infracţiune se prevede mai mult de o pedeapsă, termenul limită referitor la cea mai severă pedeapsă se aplică infracţiunii în cauză. (3) Fără a ţine seama de alin. 1 din prezentul articol, termenul de prescripţie pentru infracţiunile contra libertăţii sexuale şi infracţiunile contra căsătoriei, familiei sau tinerilor, săvârşite împotriva unui minor, începe la data la care persoana vătămată devine adult.
Art. 91 Cursul şi întreruperea cursului prescripţiei urmăririi penale. (1) Termenul de prescripţie a urmăririi penale începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. (2) Dacă hotărârea judecătorească definitivă din căile de atac extraordinare se anulează, termenul de prescripţie din noul proces va fi de doi ani de la anularea hotărârii judecătoreşti definitive. (3) Cursul termenului de prescripţie se va suspenda pentru perioada în care nu poate fi iniţiată sau continuată urmă rirea penală sau atunci când făptuitorul nu este localizat de autorităţile de stat. (4) Cursul termenului de prescripţie se va întrerupe în cazul în care făptuitorul săvârşeşte o altă infracţiune penală la fel de gravă sau mai gravă înainte de încheierea u nei astfel de perioade; după o întrerupere, începe un nou termen de prescripţie ”.
Analiza acestor prevederi legale, reliefează mai multe aspecte interesante. În primul rând, se poate observa că în unele sisteme de drept, spre exemplu în dreptul sloven, termenele de prescripție penală sunt foarte îndelungate, ajungând până la 50 de ani. De asemenea, termenul de prescripţie se va suspenda pentru perioada în care nu poate fi inițiată sau continuată urmărirea penală sau atunci când făptuitorul nu este localizat de autoritățile de stat și se va întrerupe în cazul în care făptuitorul săvârșește o altă infracţiune penală la fel de gravă sau mai gravă înainte de încheierea unei astfel de perioadă. După o întrerupere, va începe un nou termen de prescripţie, fără a ex ista o limită cu privire la numărul de întreruperi.
3. Concluzii
Am observat în rândurile de mai sus, din analiza legislațiilor europene, faptul că există mai multe state în care instituția prescripției penale este mult mai sever reglementată în comparație cu dreptul penal român. Deși nu putem afirma cu siguranță că toate aceste modele de legiferare sunt cele mai bune modele de urmat în contextul realităților sociale din România contemporană, considerăm însă că sunt demne de luat în seamă soluțiile normative mai severe și mult mai riguroase din diverse alte state democratice europene, mai ales atunci când discutăm despre necesitatea cooperării judiciare europene, respectiv despre o proporționalitate judicioasă între mecanismul statal al răspunderii penale și nevoia socială de funcționare eficientă a acestuia pentru a putea apăra în mod eficient societatea și cetățenii împotriva fenomenului infracțional. Astfel, art. 33 alin. 2 din Legea 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s ubliniază faptul că România poate refuza executarea unui mandat european de arestare dacă a intervenit prescripția răspunderii penale sau a executării pedepsei conform legislației naționale. Această prevedere poate ridica probleme semnificative în contextul cooperării judiciare europene, deoarece reglementările privind prescripția în legislația penală română, mai ales după epopeea continuă a deciziilor CCR și ÎCCJ (amintite orientativ la începutul prezentului studiu juridic), sunt considerabil mai favorabil e persoanelor care încalcă legea penală în România, în comparație cu alte state membre ale Uniunii Europene.
Această discrepanță creează dificultăți majore în cadrul cooperării judiciare pan-europene, în special în ceea ce privește mandatul european de arestare, cum am sugerat mai sus. Dacă un inculpat comite o infracțiune în alt stat membru, dar se refugiază în România, el poate scăpa de răspunderea penală dacă, la momentul solicitării, infracțiunea s-a prescris conform dreptului român, chiar dacă în statu l solicitant termenul de prescripție este mult mai lung. Astfel, România devine, involuntar, un refugiu pentru cei care doresc să evite urmărirea penală, împrejurare care nu ajută deloc la îmbunătățirea imaginii României în Europa.
Aceste împrejurări ar trebui să pună presiune asupra armonizării legislative la nivel european și, evident, ridică întrebări cu privire la eficiența legislației penale române atât pentru propriile probleme de natură infracțională din plan național, dar și pentru planul cooperării judiciare europene.
În sensul prezentului studiu, apreciem că pentru a se asigura o cooperare judiciară eficientă și unitară, este esențial ca statele membre să dezvolte reglementări armonizate cât mai eficient în materie de prescripție penală, pornind și de la ideea generală a armonizării marilor mecanisme juridice care conduc societatea în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene, în scopul de a face compatibile mecanismele legale cu care acestea funcționează în mod integrat, mai ales acolo unde integ rarea este inerțială, inevitabilă. Fenomenul infracțional este unul inevitabil, are o diversitate în modalitățile de manifestare cu multe specificități naționale, dar metodele legale principale de intervenție statală ar trebui să aibă o anumită sincronizare și compatibilitate între acestea, așa încât fluxul intervenției punitive a statelor membre să fie unul cursiv, eficace, capabil să reducă anvergura activităților infracționale de orice fel, mai ales în aceste timpuri, când criminalitatea transfrontalieră este un fenomen negativ curent.
Diferențele între legislațiile naționale pot, desigur, să submineze încrederea reciprocă între statele membre, afectând astfel unul dintre pilonii esențiali ai funcționării însăși Uniunii Europene în ansamblul său, precum ș i, în concret, să lezeze fluența și eficiența cooperării judiciare în cadrul Uniunii Europene.
Discuția despre prescripția penală în contextul cooperării judiciare europene devine astfel o prioritate, în special în statele în care, similar României, au reglementări ce permit prescripția timpurie și în masă a unor infracțiuni grave. Acest aspect, în dinamica relațiilor intraeuropene și în spectrul principiului egalității în drepturi și obligații între cetățenii europeni poate crea un sentiment de inegalitate între cetățenii europeni și poate submina eforturile comune de a combate criminalitatea transfrontalieră.
Reformele în acest domeniu ar putea contribui la o mai bună aliniere cu standardele europene și la asigurarea unui cadru judiciar coerent, eficient și echitabil.
Bibliografie
Cursuri/Articole
Codex penal: Codurile penale ale statelor membre ale Uniunii Europene, coordonator Tudorel Toader, Ed. C.H. Beck, București, 2018
Silviu Gabriel BARBU, Andrei SĂVESCU, Despre mitior lex în ce privește prescripția răspunderii penale, articol disponibil la https://abcjuridic.ro/despre -mitior -lex-in- ce-priveste -prescriptia -raspunderii -penale/, accesat la data de 02.10.2024
Vlad Neagoe, Hotărârea preliminară a Curţii de Justiţie privind prescripţia răspunderii penale – Decalogul chestiunilor controversate, disponibil la adresa: https://www.juridice.ro/714230/hotararea -preliminara -a-curtii -de-justitie -privind -prescriptia – raspunderii -penale -decalogul -chestiunilor -controversate.html, accesat la data de 05.10.2 024
Legislație
Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 27 mai 2019
Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018
Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr.565 din 09.06.2022
O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022, publicată Monitorul Oficial, Partea I, nr. 531 din 30 mai 2022
Decizia ÎCCJ nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022
Decizia nr. 37 din 17 iunie 2024 cu privire la obligativitatea de a lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C-107/23 PPU, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 697 d in 18 iulie 2024
Bibliografie
https://adsdatabase.ohchr.org/IssueLibrary/PORTUGAL_Criminal%20Code.pdf.
https://codexpenal.just.ro/codex.html
https://diariodarepublica.pt/dr/legislacao -consolidada/decreto -lei/1995-34437675
https://e – seimas.lrs.lt/portal /legalActPrint/lt?jfwid=rivwzvpvg&documentId=a84fa232877611e5bca4c e385a9b7048&category=TAD
https://eur -lex.europa.eu/legal -content/FR/TXT/PDF/?uri=NIM:202100290
https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A62023CJ0107
https://sherloc.unod c.org/cld/document/aut/austrian_criminal_code.html
https://sherloc.unodc.org/cld/uploads/res/document/nld/1881/penal -code -of-the- netherlands_html/Netherlands_Penal_Code_1881_as_amd_2014.pdf
https://www.derechos.org/intlaw/doc/cze1.html
https://www.ejust ice.just.fgov.be/eli/loi/1878/04/17/1878041750/justel#text
https://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/1889/en18890039_19951010.pdf
https://www.gesetze -im-internet.de/englisch_stgb/
https://www.globalwps.org/data/BGR/files/Criminal%20Code.pdf
https://www.globalwps.org/data/DNK/files/Danish%20Criminal%20Code.pdf
https://www.hellenicparliament.gr/en/Nomothetiko -Ergo/Anazitisi -Nomothetikou – Ergou
https://www.ilo.org/dyn/natlex/docs/ELECTRONIC/72646/142672/F-1264596408/SVK -72646.pdf
https://www.imolin.org/doc/amlid/Italy/penal_code.pdf
https://www.legal -tools.org/doc/5f7383/
https://www.legifrance.gouv.fr/codes/
https://www.mjusticia.gob.es/es/AreaTematica/DocumentacionPublicaciones/Documents/Criminal_Code_2016.pdf
https://www.riigiteataja.ee/en/eli/522012015002/consolide
https://www.vsrh.hr/CustomPages/Static/HRV/Files/Legislation__Criminal-Code.pdf
Conf. univ. dr. Silviu Gabriel Barbu
Universitatea „Transilvania” din Brașov
Alexandru-Petruț Constantin
Masterand, Universitatea din București, ofițer de poliție, Inspectoratul General al Poliției Române