I. Introducere

Potrivit art. 80 alin. (1) din Constituție, Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării. Din această dispoziție constituțională decurg o serie de atribuții ale șefului statului în domeniul realizării multor politici interne și externe, precum și în cel al apărării naționale.

În realizarea prerogativelor sale, Președintele României exercită, de regulă, o competență partajată, fie cu Guvernul, fie cu Parlamentul, fie cu alte autorități publice. Președintele are și atribuții discreționare. Puterea discreționară este marja de libertate lăsată la aprecierea unei autorități, astfel că, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, autoritatea să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale, cu respectarea normelor speciale care detaliază atribuțiile constituționale ale șefului statului. Atribuțiile discreționare ale Președintelui României sunt acelea al căror exercițiu depinde exclusiv de manifestarea de voință și de discernământul propriu, cum ar fi cele referitoare la desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, la adresarea de mesaje Parlamentului, formularea unei cereri de reexaminare a unei legi înainte de promulgare, dizolvarea Parlamentului, consultarea poporului prin referendum, consultarea prealabilă sau participarea la ședințele Guvernului etc.

Articolul de față vizează decretele pe care le emite Președintele României. Potrivit art. 100 alin. (1) din Constituție, Președintele României poate emite decrete cu caracter individual sau cu caracter normativ. Decretele caracterizate prin asumarea trăsăturii constituirii manifestării unilaterale a voinței șefului statului realizate în scopul de a produce efecte juridice, sunt actele cu semnificație juridică ale șefului statului, se publică în Monitorul Oficial și produc efecte numai de la data publicării.

Alin. (2) al art. 100 din Constituție impune contrasemnarea decretelor șefului statului de către prim-ministru în anumite (potrivit expres și limitativ art. 91 alin. (1) și (2), art. 92 alin. (2) și (3), alin. (1), art. 94 lit. a), b) și d)) situații. Rațiunea pentru care legiuitorul constituant a prevăzut obligația contrasemnării decretelor Președintelui suite la art. 100 alin. (2) din Constituție este de a asigura securitatea exercițiului, una dintre garanțiile privitoare la actul Președintelui, cât și de a oferi ministerului și alte forme de răspundere politică pe care autoritățile publice implicate în procesul de decizie de conferire a decretului trebuie să și-o asume în fața Parlamentului. Absența contrasemnării decretelor prevăzute la art. 94 din Constituție a fost văzută în doctrină ca un argument suplimentar în susținerea concluziei că Președintele nu exercită aceste atribuții în calitate de reprezentant al poporului român. Curtea Constituțională a statuat că Președintele României are o putere discreționară în privind atribuțiile prevăzute la art. 94 lit. a), b) și c) din Constituție și că aceasta trebuie exercitată în condițiile legii.

II. Puterea discreționară a Președintelui României în exercitarea unor atribuții prevăzute la art. 94 din Constituție

1. Introducere

Potrivit art. 94 din Constituție, Președintele României îndeplinește următoarele atribuții: a) conferă decorații și titluri de onoare; b) acordă gradele de mareșal, de general și de amiral; c) numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege; d) acordă grațierea individuală. Atribuțiile prevăzute la art. 94 din Constituție sunt atribuții ale șefului statului și sunt sub controlul de constituționalitate. Aceasta se explică prin natura acestor atribuții, ele fiind atribuții de autoritate publică, adică sunt exercitate în numele statului. Atribuțiile de autoritate ale Președintelui nu se confundă cu atribuțiile de putere. Atribuțiile de putere presupun voință politică, exprimată prin Președinte.

În constituționalismul contemporan, Președintele României este, la rândul său, o autoritate independentă din punct de vedere politic.

2. Atribuția prevăzută la art. 94 lit. b) din Constituție, referitoare la acordarea gradelor militare de rang înalt

Art. 94 lit. b) din Constituție prevede că Președintele României, în exercitarea atribuțiilor sale de șef al statului, acordă gradele de mareșal, de general și de amiral. Această atribuție reprezintă un drept al Președintelui, iar nu o obligație.

Problema referitoare la atribuția Președintelui de a acorda anumite grade militare a făcut obiectul unui conflict juridic de natură constituțională între Președinte și autoritățile de contrasemnare. Curtea Constituțională a reținut că, în calitate de șef al statului și comandant al forțelor armate, Președintele României îndeplinește atribuția prevăzută de art. 94 lit. b) din Constituție, aceasta reprezentând un drept, iar nu o obligație. Instanța de contencios constituțional a analizat problema din perspectiva raporturilor juridice de drept constituțional ale Președintelui cu alte autorități publice.

3. Atribuția prevăzută la art. 94 lit. d) din Constituție, referitoare la acordarea grațierii individuale

Grațierea individuală, prevăzută la art. 94 lit. d) din Constituție, este o măsură discreționară a șefului statului. Grațierea unei persoane condamnate este un atribut tradițional al șefului statului. Decretul de acordare a unei grațieri individuale nu poate fi obiectul instanțelor de contencios administrativ, datorită faptului că este rolul exercitării unei atribuții a Președintelui.

4. Atribuția prevăzută la art. 94 lit. c) din Constituție, referitoare la numirea în funcții publice

Art. 94 lit. a) din Legea fundamentală, cu titlul marginal „Alte atribuții”, prevede că Președintele României „conferă decorații și titluri de onoare”. În aplicarea acestei atribuții a fost adoptată Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României.

5. Clasificarea atribuțiilor

O altă atribuție a Președintelui României privind numirea în funcțiile publice. Art. 94 lit. c) din Constituție stabilește că Președintele „numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege”. Clasificarea atribuțiilor la art. 94 lit. c) din Constituție se face în funcție de modul de reglementare:

– în funcție de modul de numire, există numiri care necesită contrasemnare și numiri care nu necesită contrasemnare;

– în funcție de forța juridică a actelor care constituie fundamentul numirilor;

– în funcție de categoria funcțiilor publice.

5.3. Jurisprudența relevantă

Referitor la atribuția Președintelui României de a numi în funcții publice, Curtea Constituțională are o jurisprudență bogată, în special în ceea ce privește numirile prin ordonanță juridică interimar (art. 107 din Constituție), numirile judecătorilor Curții Constituționale (art. 142 alin. (3) din Constituție), numirile în funcție a judecătorilor și procurorilor în instanțele judecătorești ori numirile unor magistrați în funcția de conducere în instanțe și parchete.

6. Trăsături ale atribuțiilor de ansamblu reglementate de art. 94 lit. c) din Constituție, potrivit jurisprudenței relevante

În funcție de modul de numire, există numiri în funcții publice la propunerea prim-ministrului, a Guvernului sau a altor autorități ale statului și numiri pe care Președintele le poate face din oficiu.

Curtea Constituțională a subliniat că, în cazul în care Președintele României nu are un drept de veto sau nu poate refuza numirea și nici nu-i este opusă posibilitatea de a face propuneri, Curtea Constituțională a soluționat mai multe cauze referitoare la exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 94 din Constituție.

Curtea de Apel București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006. Excepția a fost ridicată din oficiu, într-un litigiu având ca obiect anularea Decretului nr. 131/2018, al Președintelui României pentru prelungirea mandatului de șef al Statului Major al Armatei.

Dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 prevăd: „Șeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul cel mai înalt din cadrul armatei, numit de Președintele României, la propunerea ministrului apărării naționale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an, în funcție de nevoile și de sarcinile instituției”.

III. Atribuțiile Președintelui României privind numirea/revocarea/mandatul șefului Statului Major al Apărării

1. Observații prealabile

Niciunul dintre deciziile instanței de control constituțional privind atribuția Președintelui României de la art. 94 lit. c) din Constituție nu a analizat și situația în care șeful statului numește în funcție militară. Principiul decelabil și în alte acte ale Președintelui ar fi acela că numirea efectivă într-o funcție publică presupune exercitarea de către Președintele României a acestei atribuții în concordanță cu prevederile constituționale.

Pentru a stabili expresia normativă concretă a acestui text constituțional este necesară analiza prevederilor art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale.

2. Sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006

Curtea de Apel București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006. Excepția a fost ridicată de instanța de judecată, din oficiu, într-un litigiu având ca obiect acțiunea prin care reclamantul Ministerul Apărării Naționale a solicitat anularea Decretului nr. 131/2018 al Președintelui României pentru prelungirea mandatului șefului Statului Major al Armatei.

Instanța a reținut că prevederile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 nu limitează atribuția Președintelui, ci stabilește un cadru temporal și de procedură de numire a șefului Statului Major al Apărării.

Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Aceasta a reținut că articolul nu limitează în mod disproporționat prerogativele Președintelui, ci stabilește un cadru legal necesar bunei funcționări a instituției militare.

3. Efectele Deciziei nr. 391/2019 a Curții Constituționale

Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 391/2019 că dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale și-au încetat efectele juridice în data de 8 august 2019, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor constatate neconstituționale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale și-au încetat efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României. Parlamentul sau, după caz, Guvernul au obligația de a interveni în sensul modificării sau abrogării actului normativ în parte din respectivul act declarat neconstituțional.

4. Alte comentarii ale Deciziei nr. 391/2019 a Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 391/2019, Curtea Constituțională a analizat contrasemnarea constituțională a decretelor Președintelui, respectiv atribuțiile prevăzute la art. 94 lit. c) din Constituție, în condițiile regulamentare ale acestui text constituțional.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c¹) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

IV. Concluzii

Caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, conduce la imposibilitatea aplicării prevederilor normative constatate neconstituționale. Aceasta înseamnă de drept efectul pentru viitor, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Cu privire la aspectele propriu-zise ale reglementării, astfel cum a subliniat Curtea Constituțională în Decizia nr. 391/2019, excedează competența sa de stabilire, pe calea unei interpretări, calea de urmat, aceasta fiind exclusiv o problemă de legiferare, de competența legiuitorului, acesta având obligația de a stabili în mod clar condițiile și procedura aplicabilă privind mandatul și prelungirea mandatului șefului Statului Major al Apărării, cu respectarea dispozițiilor constituționale (DCC nr. 391/2019, par. 19).

---

Conf. univ. dr. Silviu-Gabriel Barbu
Facultatea de Drept, Universitatea „Transilvania” din Brașov
Cadru didactic asociat, Facultatea de Drept, Universitatea din București

Dr. Cristina-Maria Florescu

Publicat în Curierul Judiciar nr. 5/2021, pp. 284-293.